REZULTATE https://liniadesosire.ro/rezultate/resita-stairs-challenge/



Resita Stairs Challenge 2023






Regulament concurs de alergare “Resita Stairs Challenge” 01.04.2023

Prin ÎNSCRIEREA la această competiție, concurentul acceptă automat acest regulament cu valoare de contract între el și organizator, acceptă măsurile sanitare cu caracter de recomandare (enunțate în pagina MĂSURI SANITARE), ca parte integrantă a acestui regulament, și faptul că organizatorul poate modifica prezentul regulament, în funcție de necesitățile obiective apărute, până cu 3 zile calendaristice înaintea startului primei competiții.


Eveniment sportiv / concurs de alergare trail/potecă - 2 PROBE

Proba scurtă / 1 tură : lungime 400m/ vertical +110m, deci doar urcare/ aproape integral pe scări, prin pădure, cu plecare aproape din centrul Reșiței, cu finishul pe dealul Golului, în locul de belvedere numit La Stemă.

Proba lungă/ 10 ture: lungime aprox.12,5 km/ +1000 m, traseu vertical cu coborare pe potecă în circuit până la baza scărilor, finishul după tura 10 – LaStemă. 

Concursul este fără taxă de participare și va fi un prilej fain să ne mai  vedem, să schimbăm impresii și nu în ultimul rând să ne „măsurăm forțele”. Și avem și premii (bani, produse), chiar dacă este fără taxă. 

Este deschis atât alergătorilor profesionişti, dar mai ales celor amatori având ca obiective creşterea atractivităţii Reşiţei precum şi a proximităţilor, încurajarea unui stil de viaţă sănătos, dezvoltarea unei conştiinţe prietenoase faţă de mediul înconjurător. 


Sfatul nostru
Pentru a da dovadă de prevedere şi a ne gândi şi la situaţiile neplăcute care pot interveni, ţinând cont de specificul concursului (alergare în teren accidentat), vă recomandăm să luaţi în calcul încheierea unei asigurări împotriva oricărui fel de accident care poate apărea pe durata competiţiei.


Organizatori
Organizatorii evenimentului sunt: Asociaţia Bike Attack Reşiţa, împreună cu Primăria și Consiliul Local Reșița, în parteneriat cu sponsori, asociaţii şi persoane juridice sau fizice, care îşi aduc aportul la organizarea și desfășurarea evenimentului sub forma de voluntariat.


Dată eveniment. Locație. Start. Finish 
Programul de mai jos poate suferi modificări. 
Sâmbătă 01.04.2023 si va include 2 probe care se vor derula în cea mai mare parte pe traseul de urcare pe scări până pe Dealul Golului – La Stemă. 
Locul de plecare al participanţilor este zona de la baza scărilor (semafor/ vizavi de Lidl) la aprox. 300 m de centrul municipiului Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.

Finish-ul va fi La Stemă, în zona special marcată.
Startul concursului va fi: la ora 10.00 - Proba scurtă
                                            la ora10.30 -  Proba lungă

Startul concursului se dă individual (1 persoană), cu 10sec.  distanță între fiecare start  consecutiv. Recomandare: la start participanții vor păstra o distanta fizică de 2 metri și vor purta mască de protecție.
Pe traseu, în cazul depășirilor, concurentul care vine din spate anunță verbal pe ce parte dorește să depășească iar concurentul din față va permite trecerea acestuia. 
După terminarea probei, coborîrea se va face pe poteca de trail, marcată special în acest scop, pentru a evita aglomerarea zonei de concurs.

Probe concurs

Proba scurtă/ 1 tură : lungime 400m/ vertical +110m, deci doar urcare/ aproape integral pe scări, prin pădure, cu plecare aproape din centrul Reșiței, cu finishul pe dealul Golului, în locul de belvedere numit La Stemă.

Proba lungă/ 10 ture: lungime aprox.12,5 km/ +1000 m, traseu vertical cu coborare pe potecă în circuit până la baza scărilor, finishul după tura 10 – LaStemă. 


Timpul limită
Timpul limită pentru parcurgerea traseului va fi de 30 min pentru proba scurtă; 3 ore pentru proba lungă (10 ture).

Concurenţii care nu se vor încadra in timpul limită nu vor mai fi cronometraţi şi vor fi adăugaţi în clasament dupa timpul ultimului clasat.


Puncte de revitalizare/de control
Proba se vor desfaşura în semi-autonomie. Astfel, este recomandat ca alergatorii să aibă cu ei in cursă o rezervă de apă de minim 0,5l, precum şi minimum un gel sau un baton energizant.
Cu toate acestea, organizatorii vor asigura la finish un punct de control şi revitalizare, acesta va conţine apă plată, suc, fructe, dulciuri.


Înscriere 
Participarea este permisă doar alergătorilor care au împlinit vârsta de 18 ani până la data desfăşurării concursului şi sunt apţi din punct de vedere medical să susţină acest tip de efort. Pentru sportivii cu vârste între 12-18 ani este permisă participarea doar cu acordul scris al părinţilor sau al tutorilor legali și doar la proba scurtă.

Înscrierea se va face, online sau la fața locului până la ora de start, prin completarea formularului disponibil pe pagina oficială a evenimentului.
După completare formularului de înscriere, se va apăsa butonul “Trimiteti” (sau „submit”)


Contribuția de participare 
Fără TAXĂ.
În eventualitatea anulării competiţiei (în caz de forţă majoră sau din motive care nu depind de organizatori), această situație va fi anunțată în cel mai scurt timp pe pagina evenimentului.


Pachetul de concurs (kitul)

  •            număr de concurs; baton ciocolată; pungă sărățele Monte Banato; sticlă apă 0,5l
    • acces la punctele de alimentare şi hidratare
    • acces la fotografiile din cadrul evenimentului
    • medalii finisher 


    Echipament
    Este obligatoriu pentru toate ambele probe să prezentaţi pe întreaga durată a competiţiei numărul de concurs, care va fi asigurat de către organizatori. Numărul de concurs este obligatoriu să fie purtat în față, în aşa fel încât să fie vizibil.
    Echipament recomandat – incalţăminte de trail runinng, beţe de trekking, recipient de 0,5l cu apă/bautură izotonică, batoane energizante/geluri energizante, precum şi îmbrăcăminte adaptată condiţiilor meteo.


    Cronometrarea
    Se va face manual, la secundă pentru fiecare finisher. Orice concurent poate opta și pentru cronometrarea personală prin aplicația STRAVA, cu selectarea opțiunii RACE.
     

    Clasamente/categorii. Acestea vor putea suferi modificări (pot fi mai multe), aspect care va fi anunțat în timp util

    PROBA SCURTĂ 1 URCARE

    Clasamente/categorii: 

    OPEN F/M loc1,2,3


    OPEN M/F

    bani + produse

    Loc

    1

    300

    produse

    2

    200

    produse 

    3

    100 produse

    JUNIORI până la 18 ani, loc 1,2,3 - premii în produse

    SENIORI peste 60 de ani, loc 1,2,3 – premii în produse

     Categorii vârstă: cei de la OPEN F/M nu se premiază la categorii.

    Copii cu vîrsta sub 16ani vor putea participa doar însoțiți de un părinte, doar la proba scurtă/ 1 urcare.

    PROBA LUNGĂ 10 URCARI

    Clasamente/categorii: OPEN F/M loc 1,2,3 

    OPENM/F

    bani + produse

    Loc

    1

    500

    produse

    2

    300

    produse

    3

    200

    produse

     

    Vârsta: 18-40 ani F/M

    Vârsta: 41-55 ani F/M

    Vârsta: peste 56 ani F/M

                Categorii vârstă: cei de la OPEN F/M nu se premiază la categorii

    Premierea. Premiile la categoria OPEN vor consta in bani și produse. La toate celelalte probe și categorii, premiile vor consta în produse.


    Bonus Loc 1 M “King of the hill/F “Queen of the hill” pentru nou record urcare /prima buclă: 500 lei


    Capturile video, audio, foto
    Prin participarea la acest eveniment alergatorii işi dau acordul ca imaginile care îi surprind pe parcursul desfăşurării evenimentului să fie folosite de organizatori sau de către partenerii săi (ex: Partenerii media).


    Normele de conduită obligatorii pe parcusul derulării evenimentului
    Concurenţii care sunt depistaţi că aruncă deşeuri pe parcursul competiţiei (în afara punctelor de revitalizare), care aduc atingere mediului inconjurator, intră in conflict cu ceilalţi participanţi sau cu spectatorii, voluntarii sau organizatorii, vor fi descalificaţi pe loc, fară a avea posibilitatea de a mai participa pe viitor la alte evenimente organizate de noi.
     

    Siguranţa şi securitatea participanţilor
    Participarea la competiţie se face pe proprie răspundere. Serviciile de asistenţă şi prim-ajutor sunt asigurate de Serviciul Judeţean de Salvamont Caraş-Severin și Crucea Roșie.


    Validare / Şedinţa tehnică:
    Validarea înscrierilor va avea loc, sâmbătă, 01.04.2023, intre orele 09.00-09.45, înainte de startul curselor. Validarea se va face pe baza prezentării unui act de identitate și a declarației completate.
    Cu prilejul realizării procedurii de validare, participanţii vor semna şi o declaraţie (care va fi disponibilă în format fizic la faţa locului, dar se poate descarcă și completa de aici) pe proprie raspundere (inclusiv acolo unde va fi cazul pentru tutorii legali), în care îşi asumă riscurile care decurg din participarea la eveniment şi sunt responsabili pentru propriile acţiuni care ar trebui sa ţină cont de circumstanţe relevante ca: accidentări, schimbarea vremii, trafic, condiţii meteo, zona in care se află, echipament.
    Şedinţa tehnică va începe în dimineaţa evenimentului, în data de 01.04.2023, de la ora 09 45, la linia de start.


    Diverse
    Contestaţiile privind desfăşurarea concursului pot fi înaintate organizatorilor sub formă scrisă (fară să existe un format tip in acest sens), imediat dupa expirarea timpului limită de 30 de minute de la finish-ul ultimului concurent, urmând a fi soluţionate la faţa locului.
    Resita Stairs Challengefolosește ca trasee de concurs următoarele: drumuri publice, drumuri forestiere, poteci turistice amenajate (scări beton) și neamenajate prin pădure, poieni.
    Traseul de concurs nu este închis altor participanți la trafic (vehicule, pietoni, turiști, animale și alții). Acest fapt atrage asupra participantilor, obligatia de a respecta regulile de conduită în trafic impuse de lege. Orice accident provocat și/sau în care au fost implicați participanți la eveniment, survenit în timpul desfășurării acestuia din nerespectarea regulilor de concurs și a regulilor de conduita în trafic impuse de lege va fi în responsabilitatea celor implicați în accident.
    Orice competitor trebuie sa dea dovada de fair play și să permită unui concurent mai rapid să treaca în fața sa fără a-l obstrucționa atunci când cel din spate anunță depășirea și partea pe care vrea s-o facă (stânga sau dreapta), să acorde asistență unui competitor aflat în dificultate și care îi solicită aceasta.
    Traseul este neamenajat și neprotejat, de aceea există un risc de rănire și/sau deces din pericole obișnuite pentru competițiile outdoor. Acestea includ și nu se rezumă doar la: coliziuni cu vehicule, pietre, stânci, copaci, oameni, alte obiecte; căderi, alunecari, răni provocate de frig și/sau căldură, hipotermie, insolație, deshidratare, degerături, arsuri, rău de altitudine, căderi de pietre, grindina, pietre și/sau pămant, viituri, furtuni, fulgere, animale, reptile, insecte, incendii, efort fizic. Prin înscriere și participare fiecare participant confirmă că a citit, înțeles și acceptă condițiile de participare și aceste reguli, își asumă riscurile participării la Resita Stairs Challenge și este responsabil pentru propriile acțiuni care ar trebui să tina cont de circumstanțe relevante ca: schimbarea vremii, trafic, condiții meteo si de zapadă, zona în care se află și echipamentul pe care îl utilizează.
     

    Măsuri de protecție sanitară - RECOMANDARE
    Prioritatea noastră este sănătatea și siguranța voastră!
    Ne-am asigurat că am luat toate măsurile de prevenire a răspîndirii noului coronavirus SARS-COV-2, conform tuturor reglementărilor legislative și a celor mai bune practici.
    Dar toate acestea vor fi eficiente doar dacă vom colabora și vom fi responsabili, atât noi organizatorii, voluntarii, presa cât și voi participanții sau susținătorii voștri.
    Respectați toate indicațiile organizatorilor și regulile de igienă individuală. Urmăriți toate afișele tematice instalate de organizatori.
    Toţi participanţii (sportivi, voluntari, oficiali etc.) trebuie să îşi monitorizeze starea de sănătate şi să respecte cu stricteţe măsurile de bază pentru protejarea împotriva COVID-19, cum ar fi igiena mâinilor, distanţarea socială, evitarea atingerii ochilor, nasului şi a gurii, respectarea igienei respiratorii şi respectarea recomandărilor de a rămâne acasă şi de a solicita asistenţă medicală, dacă există simptome specifice bolii.
    În cazul în care ați avut contact cu o persoană pozitivă în ultimele 14 zile, vă rugăm să vă izolați!
    În cazul în care aveți simptome asociate infectării cu acest virus: febră, dificultate în respirație, creșterea frecvenței respiratorii, tuse, durere în gât, stare de oboseală, dureri musculare, dureri de cap, greață, diaree, pierderea simțului gustului sau mirosului, vă rugăm să vă izolați!
    Dorim să ne asigurăm că cerințele Ordinului nr. 780 din 12 august 2020 și anexa 2, Regulament privind condiţiile necesar a fi respectate în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber sunt cunoscute și respectate.
    Prin înscrierea la eveniment fiecare participant se obligă să respecte și să pună în aplicare măsurile sanitare prezentate.
    În tot spațiul evenimentului fiecare participant poartă mască și păstrează distanța fizică față de ceilalți participanți, față de voluntari și organizatori.
    Înainte de competiție:
    • Organizatorii vor delimita cu bandă zona de START și zona de FINISH.
    • Organizatorul se asigură că echipamentul de protecţie (mască, mănuşi) este purtat corespunzător de către întreg personalul implicat în organizarea competiţiei pe tot parcursul pregatirii și desfășurării evenimentului.
    • Organizatorii se asigură de respectarea măsurilor de igienizare a mâinilor prin amplasarea de dispensere cu produse biocide avizate/autorizate la intrarea în spaţiul destinat evenimentului pentru toţi participanţii cât și amplasarea în grupul sanitar a dispenserelor cu săpun, a dispenserelor cu dezinfectant, precum şi a prosoapelor igienice de unică folosinţă (din hârtie),
    • Accesul este permis numai în funcţie de capacitatea bazei, pentru a evita aglomeraţia, astfel încât să se asigure distanţa de siguranţă de cel puţin 2m faţă de celelalte persoane, și fiecărei persoane să îi revină un spaţiu de cel puţin 7 mp.
    • La orice acces in perimetrul stabilit ca ZONĂ DE START se va efectua triajul observaţional al participanţilor la activitatea sportivă şi măsurarea temperaturii corporale; în cazul în care o persoană manifestă simptomele de COVID-19 sau are temperatură măsurată cu un termometru noncontact mai mare de 37,3ºC, nu i se va permite accesul în perimetru şi i se va recomanda să contacteze medicul de familie
    • Sedinta tehnica. În dimineața concursului, vom face o scurtă ședință tehnică, astfel încât să poată fi respectate măsurile de distanțare socială.
    • Se asigura dezinfecţia periodică a elementelor folosite de mai multe persoane cu produse biocide avizate/autorizate în acest scop.
    • Fiecare participant este rugat să păstreze distanța de 2m în tot timpul evenimentului, a ședintei tehnice, a premierii sau a oricărei alte activități din zona start/finish, pînă la plecarea în cursă și imediat după sosirea din aceasta.
    • Conform legii, accesul spectatorilor este interzis.
    • Kiturile de participare:
    • Pentru minimizarea riscul de transmitere a noului coronavirus, toate produsele din kitul de participare vor fi pregătite  cu 4 zile inainte de începerea distribuirii kiturilor. Toți participanții și organizatorii vor purta măști in zona de ridicare a kit-urilor.
    • În tot spațiul evenimentului, fiecare participant poartă mască și păstrează o distanță fizică față de ceilalți participanți, față de voluntari și organizatori, de minim 2 metri.
    • Ridicarea kitului se face pe baza cărții de identitate și a Declarației pe proprie răspundere  completate. Acestea Vor putea fi descărcate de pe pagina evenimentului.
    • Startul și traseul:
    • Startul concursului se dă individual, cu 1 minut  distanță între fiecare concurent. La start participanții din fiecare  vor păstra o distanta fizică de minim 2 metri.
    • Pe traseu, în cazul depășirilor, concurentul care vine din spate anunță verbal pe ce parte dorește să depășească iar concurentul din față va permite aceasta, ambii având obligația de a contribui la păstrarea distanței fizice, conform normelor legale. Alergătorii realizează rapid depășirile, cu respectarea maximului de distanța posibilă; în toate celelalte situații, vor menține o distanța de minim 2 metri față de ceilalți participanți.
    • Comportamentul în punctele de revigorare:
    • La punctul de revigorare de la finish, precum și la start, punem la dispoziția participanților și membrilor echipei de organizare dezinfectanți și containere pentru deșeuri (măști și mănuși folosite, etc). Voluntarii vor fi echipați cu măști si mănuși și vor folosi un clește pentru a manipula produsele alimentare. Vă rugăm să permiteți voluntarilor să vă servească pentru a evita contaminarea spațiului de revigorare.
    • Este interzisă eliminarea salivei în spaţiul marcat ca punct de revigorare, dat fiind că particulele de salivă sunt mediul cel mai propice pentru răspândirea SARS-Cov-2.
    • După finalizarea cursei:
    • După finalizarea cursei, fiecare participant va purta o mască/ buff,  în zona de finish.
    • La festivitatea de premiere, toate persoanele vor purta mască și vor păstra distanța socială.
    • Consumul alimentelor se face doar în spaţii deschise, cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARSCoV-2 în unităţile de alimentaţie publică, stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. În cazul consumării de alimente/bauturi, participantul se distanțează de ceilalți participanți, la min. 2m.
    • Participanții se obligă să asigurarea îndepărtarea echipamentului folosit în timpul competiției și colectatarea acestuia direct într-o pungă de plastic închisă ermetic, urmând ca după aceea să fie spălat/curăţat la o temperatură de minimum 80ºC. Materialele sportive trebuie să fie dezinfectate cu atenţie după fiecare folosire, cu produse biocide avizate/autorizate.
    Ne rezervăm dreptul de a descalifica orice concurent care nu respectă măsurile sanitare sau utilizează limbaj inadecvat, ironic față de voluntari.
     


    CONTACT ORGANIZATOR : 
    Laszlo KOKOVICS
    mail : kokovicslaszlon@yahoo.com                  
    tel :0773790232